Atât de rar ne este dată starea
De calm curat, când ninge și-mprejur e
O rariște de pini, ori o pădure
Ca fumul ne-nconjoară și ca marea.
Când printre trunchiuri țapii trec să-și mute
Puii și mângâiatele lor ciute
Încremenind de teamă când se-aude
Umbra mișcându-și marginile ude.
Când mult iubindu-te aș vrea prostește
Să te îndemn, să-ți poruncesc: privește!
Acum, nu mai târziu, și nu pe fugă!.
Când mult iubindu-te, răspund în rugă,
Trădez rănită starea noastră rară
De blând vânat adulmecat de fiară.
Sensul versurilor
Piesa explorează un moment rar de calm și conexiune cu natura, dar și teama de a pierde această stare fragilă. Iubirea este prezentată ca o forță puternică, dar și ca o sursă de vulnerabilitate.