Mi-am văzut plutind luați
Ca de vânt de-un duh nesaț
Ochii galbeni disperați
Puși să plângă în afară
Ei n-au vrut că n-au putut
Să se-nchidă încercară
Ți-amintești copil cuminte
Un suspin scăpat din piept
Nu te duce nu te-aștept
Să se-nchidă fără pleoape
Și ploua cu soare-n trestii
Peste proști și peste bestii
Nu mi-a fost puțin luatul
Doar pământul înțelept
Bolovan bătând în piept
Vinovată vinovată lacrimă
Nelepădată
Ca o mamă ca un tată
Mi-au lăsat găvanele
Lâna hainei cea din urmă
S-a întors s-a făcut turmă
N-aș avea nimic dori
Mă întind în fânul larg
Și privesc la cer să-l sparg
Despre omul care sunt
Despre umbra care sunt
Se vorbește cu pământ
Rău sfârșit rău început
Cum ți-am spus
Cum ți-am tăcut
Sensul versurilor
The song reflects on loss and regret, contemplating the passage of time and the inevitability of death. It explores themes of guilt and the burden of unspoken words, ultimately finding solace in nature while acknowledging the somber reality of existence.