Și-acum, de vrei, răspunde-mi, grădină efemeră,
Prin care trece moartea în menuete fine,
Sub formă de femeie, de cântec sau himeră –
Răspunde-mi, mască rece, de ce m-aștepți pe mine?.
Eu nu vreau să beau cântul orbitei obosite
Și n-aștept gestul milei din vechile icoane,
Nu vreau să-mi dai parfumul miresmelor trezite,
Nici floarea ce sucombă pe torsuri de coloane.
Nu vreau să-ți fur misterul din ochi și de pe gură,
Nici să repet cadența exodului trecut,
Ci dând nemulțumirii putere de secură,
Voi sparge forma veche a statuiei de lut.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un refuz al iluziilor și al așteptărilor convenționale. Vorbitorul refuză să se complacă în frumusețea trecătoare și în promisiunile deșarte, preferând să distrugă vechile forme și să caute un nou sens.