Cărări ascunse
Coboară din munte
Prin păduri de poveste
Ce frunza își lasă
Să zboare ca vântul
Îmi freamătă gândul
Cărări ce mă duc acasă.
Fagul de veghe
În scorburi negre
Taine ascunde
Făr’ de glas îmi vorbește
De plaiuri cu zâne
Din goluri cu stâne
Unde sufletul îmi rătăcește.
Pământul e patul
Sub cerul înaltul
Stelelor, ielelor
Luna-i de ceară
Vise adun
În mireasmă de fân
Cât îmi e dor de vară.
În pridvor stă oftând
Cu chipul ei blând
Și părul ei alb
Prin gânduri mă cheamă
În ie sub vie,
În toamnă târzie
Cât îmi e dor.. de mamă.
Refren:
Țară de dincolo de neguri
Glas al străvechilor vremuri
Îți port numele-n sufletul meu
Dorul ți-l cânt mereu!
Bridge:
Dorul și doina-ți cânt
Până se pierd în gând
Și mă-nsoțesc când rătăcesc de-al meu pământ.
Veșnic vreau să rămân
În umbră de salcâm
În al codrului glas
Și-apoi să renasc
Floare de câmp.
Cor:
Stejari stăpâni
În chip de bătrâni
Așterneți din gânduri
Ale vremilor rânduri
Povești să doinească
Iar zestrea noastră
Să nu se piară-n adâncuri!
Refren:
Țară de dincolo de neguri
Glas al străvechilor vremuri
Îți port numele-n sufletul meu
Dorul ți-l cânt mereu!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund de casă și de patrie, evocând imagini ale naturii românești și ale tradițiilor străvechi. Cântărețul își exprimă legătura spirituală cu pământul natal și dorința de a se întoarce mereu la rădăcini.