Atunci când ochii-i voi închide
Nu vreau să plec, fă-mă pribeag
Să-mi lași cenușa-n zori de zi
Peste tot ce mi-a fost drag.
Parte din mine s-o arunci
Munților mândri
Să zbor cu vulturi lângă stânci
Lasă-mă-n codrii!
Prin frunze să te rătăcești
Toamna, freamăt de gânduri,
Pe ape să mă risipești
Lasă-mă-n râuri!
Știu că puțin ai să păstrezi
Când vei simți a ei chemare
Pe țărmu-i cald să te așezi,
Varsă-mă-n mare!
Când dorul te va răscoli
Cu greierii în noaptea caldă
Voi fi foșnetul de vânt,
Valul ce te scaldă.
Ascultă-mă încet cu dor
E cea din urmă rugăminte
De dincolo te aștept, te rog,
Să nu pleci înainte!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a rămâne prezent în natură după moarte, transformându-se în elemente ale peisajului. Este o rugăminte adresată persoanei iubite de a-și aminti și a simți prezența celui dispărut în elementele naturii.