În visul meu ești peste tot, plutești
Mă-nprejmuiești ca o a doua piele
Te izbești în mine, din mine iar pornești
Mi-ești sânge, ești înger, ești femeie
Erai un nor pe cer desprins din infinit,
Cu ploaia ai căzut și te-ai legat în ființă
Un curcubeu a apărut pe cer când ai zâmbit
Să fii a mea în visul meu, mi-am pus dorința
Ești diamant, ești piatră, stâncă dură,
Aformă ești, ești vânt de catifea
Ai buze calde, roșii, ochi de mură
Poți să dispari de vrei, dar stai în preajma mea
Gingașă ești, dar ți-am văzut puterea,
Sculptând cu jet de vânt roci de granit,
O rocă m-a lovit, dar n-am simțit durerea
Armură ești în jurul meu și nu pot fi rănit.
Și stăm întinși pe-un pat cu voal de damasc fin
Sub noi nisip de aur, în zare oaze, munți
Ești soarele ce arde, vântul ce adie lin
Când ne purtăm ca doi copii, sărind pe pat desculți.
Tu zbori spre nori și te prefaci în păsări.
Te-nvârți deasupra mea, îmi cânți, dispari
Din cer iei nea și-n mine arunci cu bulgări
Te-aud cum râzi, te simt cum reapari.
Ai carnea crudă, pielea fină, buze moi
Încep să simt trăiri ce-au fost de om ascunse
Și mă simt mândru, nepătat, chiar dacă suntem goi
Când tu mă faci părtaș la taine nepătrunse.
Observ cum te dizolvi încet și simt că mă trezesc,
Și ziua nu poți fi a mea, ești doar lumina
Îmi mângâi fața cu o rază, când spre cer privesc
Iubita-mi ești din nou în visul meu, din noaptea ce-o să vină.
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire idealizată, trăită intens în vis. Femeia iubită este o prezență eterică, multifacetică, parte din natură și sursă de protecție și inspirație. Visul devine refugiul unde această iubire se poate manifesta liber.