Cincinat Pavelescu – Târziu Când Vei Dormi

Târziu, când vei dormi sub trandafirul
Din cimitirul
Unde te vor duce,
Ca să rămâi, un nume pe o cruce,
S-o veșteji în ochii tăi safirul
Ce-ți lumina privirea nențeleasă,
Iubita mea mireasă!
Eu voi fi mort cu mult mai înainte.
Și mă-nfior, gândind că n-o să fie
Măcar un gând, un gând în lumea vie,
Să spuie iar, cu-a florilor cuvinte
Din poezii, divina-ți frumusețe,
Căci vai, uitarea neagră o să-nghețe,
Când voi dormi în tristul meu sicriu,
Chiar amintirea strofelor ce-ți scriu!

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea profundă a pierderii iubitei și teama de uitare după moarte. Vorbitorul anticipează propria moarte și regretă că frumusețea iubitei sale nu va mai fi celebrată, iar amintirea versurilor sale se va stinge.

Lasă un comentariu