La ce e bună poezia?
Dar glasul tainic de păduri,
Un val, o stea, melancolia
Și vraja misticii naturi?
De ce răsare trandafirul
Și doarme nufărul pe lac?
Și iarba ce-și apleacă firul
Și cântecul de pitpalac?
Maiastra florilor culoare,
Visarea apelor ce curg,
Un colț de pace și răcoare,
Un răsărit sau un amurg?
Apururi binecuvântate
În vecii-vecilor să fiți,
Comori ce parc-ați fost create
La nici un rost să nu slujiți.
Frumosul ce se depărtează
Cu cât mai dornic îl cătăm
Tot ce e flacără și rază
Suntem ursiți să adorăm.
Să preamărim tot ce înalță
Și poate mintea să frământe,
Ce face inima să bată,
Ce face sufletul să cânte!
Sensul versurilor
Piesa explorează rolul și valoarea frumuseții și a naturii în viața umană. Sugerează că aceste elemente, deși aparent fără un scop practic, sunt esențiale pentru a ne îmbogăți sufletul și a ne face să simțim și să trăim intens.