Fecioare dulci, e în zadar!
Privirea voastră fermecată
Și ale voastre jurăminte,
Oricât de calde și de sfinte,
Nu pot din drum să mă abată,
Căci e croit, mai din-nainte,
Așa spinos și solitar.
Un glas îmi strigă: Mergi! Nebun,
Puterei sfinte mă supun,
Și fug, și fug în largul zării,
Și fug în voia întâmplărei
P-aripa largă a fanteziei,
Călăuzit de-un singur dor:
Sunt jidovul rătăcitor
Al poeziei!
Sensul versurilor
Piesa descrie un poet dedicat artei sale, care se simte obligat să urmeze chemarea poeziei, chiar cu prețul sacrificiului personal și al respingerii confortului sau a relațiilor. El se vede ca un rătăcitor, condus de un singur dor: poezia.