Vântul smulge frunza moartă
Pe pustiile cărări,
Raza gândului mă poartă
În albastre depărtări.
Pe pustiile cărări
Toamna zvântură nisipul,
În albastre depărtări
Parcă-i văd și astăzi chipul.
Toamna zvântură nisipul
Presărat cu frunze d-aur,
Parcă-i văd și astăzi chipul
Sub al buclelor tezaur.
Presărat cu frunze d-aur
Crângul plânge-al său noroc,
Sub al buclelor tezaur
Ochii ei păreau de foc.
Crângul plânge-al său noroc,
Plânge crângu-a pustiire.
Ochii ei păreau de foc
Când citeau a mea iubire!
Plânge crângu-a pustiire,
Vânturi aprige-l străpung.
Când citea a mea iubire
Mă strângea în brațe lung.
Vânturi aprige-l străpung,
Simte crângul c-o să moară.
Mă strângea în brațe lung
Nestatornica fecioară.
Simte crângul c-o să moară,
Pe când frunza-i plânge-n vânt.
Nestatornica fecioară
Mi-a făcut un jurământ; —
Pe când frunza-i plânge-n vânt,
Se-ntristează văi și lunci,
Mi-a făcut un jurământ.
Unde-i vremea de atunci?
Se-ntristează văi și lunci
Suferind aceeași soartă.
Unde-i vremea de atunci?
— Vântul smulge frunza moartă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și nostalgia pentru o iubire pierdută, folosind imagini din natură pentru a reflecta starea interioară a celui care își amintește de trecut. Ciclicitatea naturii, ilustrată prin vântul care smulge frunza, se aseamănă cu ciclul amintirilor și al suferinței.