Străzile se-nchid în urmă
Celui ce ascunde frica
Mielului pierdut în turmă
Dintre Moarte și Nimic.
Rugăciuni se pierd prin spice:
Unul tace – altul zice
Ce trecutul îi prezice;
Apoi tăcând flămânzii-n cor
Se-opresc în zori la abator.
Nu e frică, nici curaj,
Doar speranță de furaj.
Mâinile împreunate
Se desprind de suferința
Greului lăsat în suflet
De o coamă și-o copită
Părăsită,
Adormită.
Satul a rămas în urmă,
Drumurile desfundate
Și-au pierdut farmecul vremii,
Casele mici și plăpânde
Și-au uitat grinzile sure
Și obloanele și lumea
Forfotindă – și pe mine.
Nu mai știu unde mi-e casa,
Am uitat cum se pășește
Într-un sat în care muma
Își aruncă pruncii-n baltă
Într-un sac legat la gură.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a suferinței, prezentând o imagine sumbră a vieții rurale, marcată de sărăcie și disperare. Naratorul se simte pierdut și dezrădăcinat, incapabil să găsească un sens sau o speranță.