Respiră-ți tăcerea
ochiului orb
de toamna plecată în agonia
exilului sincer,
exilului singur,
trădat de lumina
speranței de lume.
Respiră,
respiră,
respiră uimirea
pe fața trădată
a celor rămași
să-și strângă lumina pătată de eul
lăsat pentru alții-n speranța că totuși
exilul e-n tine și nu pe poteca
ce-și duce trădarea spre ziua
în care
nu-ți vei mai știi nici limba
nici respirarea vetrei.
Respiră,
respiră,
respiră speranța
celor rămași în urma
clipei de-a fi plecat.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de exil interior și trădare, dar și speranța regăsirii. Vorbește despre pierderea identității și a limbii materne, dar și despre importanța de a respira și a căuta speranța chiar și în cele mai întunecate momente.