Bătăile tale de aripi cufundă copita în glia
iubitei uitate-n colajul ființei din amfore goale.
Vântul mestecă frunze cu-n pumn de durere în palme.
Beat de lumina născută simt fruntea-mi
mângâiată de vântul clipei
– coamă, pupilă inocentă –
vâslindu-mi noaptea-n larguri.
Vorbe sugrumate-n aer cad în amfore uitate;
mă trezesc gândind la tine
– jocul centrului fatal –.
Tu ești contopirea noastră,
eu sfârșesc scoică pe tine!
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de melancolie și pierdere asociate cu o iubire trecută. Natura este folosită ca un cadru pentru a exprima durerea și amintirea iubitei uitate.