Prin retina cristalină
ma ajunge o lumină
dintr-un fulger, dintr-un nor
și mă-ndeamnă ca să zbor
peste steaua frunții mele
printre tâmple înspre stele
și să rup din ochi năuc
frunze fragede de nuc.
Și ducându-mă prin mine
nici nu știu cât mi-e de bine
tolănit în visul meu
unde tot aș sta mereu.
Tot visând adânc în pace
Fulgerul din nor mă place;
dar de-un timp privesc cu vină
prin retina cristalină
înspre norul de lumină…
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de visare și introspecție profundă, în care naratorul se lasă purtat de lumină și imaginație. El se simte bine în acest refugiu, dar începe să privească cu vină această stare, sugerând o dorință de a reveni la realitate.