Ca un fum ieșit din luncă
se împrăștie puterea
fiecărei zi ce trece,
nimeni nu mai vrea porunca
logicului
a urma.
Lacrimile atârnate
de frânghiile luminii
– nori de zdrențe –
își sugrumă libertatea
gravitației și tristeții.
Bocetele sugrumate
lângă catafalcuri goale
nu-și mai plâng
decât destinul.
Drumului i-e dor de casă;
vatra doarme fără visul
Fiului-rătăcitor!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și tristețe față de pierderea puterii și a libertății. Versurile explorează ideea destinului implacabil și dorul de un loc sigur, de acasă.