Dau cu securea în copac
și tare mi-e teamă
că o să cadă peste mine.
Nu cade.
Cu joagărul
desprind din el scândura
viitoarei mele mese de scris.
Nimic nu e gata.
Îmi lipsește scaunul,
dar n-are a face,
hârtia nu-i încă uscată;
n-am nici cerneală..
Poezia cade sub forța gravitației
intelectului meu
pe locul unde ar fi trebuit să-mi stea casa.
N-am ochelari!
Păcat de poezie.
Sensul versurilor
Piesa descrie procesul anevoios al creației și lupta cu lipsurile materiale și inspiraționale. Poetul se simte depășit de greutăți, iar rezultatul final, poezia, nu atinge potențialul dorit.