Atât de mic e țărmul meu de mare
încât nisipul pare o clepsidră
iar valurile scurg acea chemare
spre ultima necunoscută hidră.
Ce mă cuprinde și se-ntoarce-n sine
ducându-mă spre locul neștiut
al sufletelor ce se duc spre bine
în poala marelui Necunoscut.
Mă-ndepărtez din mine spre Colhida
íngreuiat de țărmul meu prea mic
și mă tot duc să mă găsească crida
acolo unde alții n-au nimic.
Și mă cufund dar marea mea e mică
atât de mică cât un strop de rouă
ascunsă-n lacrimi de aporetică
ba unul fiind, ba altul rupt în două.
Clepsidra mi-a umplut faleza
pierzându-și caracterul lui totemic
lăsându-mă cu valul și sableza
să nu rămână-n urmă mea nimic.
Sensul versurilor
Piesa explorează o călătorie interioară spre un loc necunoscut, Colhida, simbolizând poate o destinație spirituală sau o căutare a sinelui. Naratorul se simte împovărat de limitările sale și caută eliberarea și împlinirea într-un tărâm unde alții nu au găsit nimic.