Brusc transformat în cenușă strălucitoare,
albie a lacrimilor de vanilie
Trupul tău le lumina bărbaților nopțile
întunecate
și-acum noaptea-n care ești e mai departe
de orice lumină
și-ntr-un fel sau altul, o să te uităm,
și nu e cinstit
dar aici pe-aproape sunt trupuri adevărate
și viermii tânjesc după oasele tale
iar asta li se întâmplă și urșilor
și elefanților, tiranilor și eroilor și
furnicilor și broaștelor,
și totuși, tu ne-ai dăruit ceva,
un fel de victorie,
de-aia-ți zic: e bine așa, iar acum
pune capăt doliului nostru;
uităm, cum uităm o floare ofilită
și aruncată, uităm, ne amintim,
așteptăm.
Copile, copile, copile,
ridic paharul, îl țin ridicat
un minut întreg
și zâmbesc.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra mortalității și uitării inevitabile, chiar și pentru cei care au avut un impact semnificativ. Vorbește despre acceptarea morții și continuarea vieții, chiar și în absența celor pierduți.