E seară şi luna visează în tihnă
Precum o frumoasă pe perne întinsă,
Ce mângâie tandru, în clipe de-odihnă,
A sânilor formă cu mâna-i distinsă.
Pe dosul cascadei de fină mătase
Murind, în leşinuri adânci, funerare,
Îşi plimbă privirea pe vise lăptoase
Ce urcă-n azur ca o gingaşă floare.
Şi când pe Pământ, în langoarea-i nespusă,
Ea lasă să-i cadă o lacrimă-ascunsă,
Un pios de poet, fără somn şi rebel,.
Prinde lacrima-n palmă, cu chipul ei pal,
Irizată ca bobul de piatră de-opal
Şi de soare-o ascunde în suflet la el.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă nocturnă melancolică în care luna visează și varsă o lacrimă. Un poet sensibil prinde această lacrimă, simbol al frumuseții și tristeții, și o păstrează în sufletul său.