Ah! flăcările nu-ți opri;
În inimă să-mi lași căldură,
O, voluptate! o, tortură!
Diva! supplicem exaudi!.
Zeiță-n aer răspândită,
Văpaia-ți din pământ mă cheamă!
Înalță-mi vlaga umilită,
Ce-ți dă un cântec de aramă.
Fii, voluptate, doamnă-n noi!
Și masca de sirenă pune,
De carne sau de catifea;.
Ori varsă-mi adormire grea
În vinuri mistice, străbune,
O, voluptate, zvelt strigoi!
Sensul versurilor
Piesa este o invocație către voluptate, personificată ca o divinitate păgână. Vorbitorul își exprimă dorința de a fi consumat de plăcere și de a se abandona în brațele acestei zeițe.