(Agápe).
Și-Aceea seamănă cu tine
dar tu în veci n-ai s-o atingi,
și-Aceea seamănă cu tine
când mă primești adânc în tine
când uiți de tine și pe mine
mă-aprinzi, mă mistui și mă stingi!.
Și-Aceea seamănă cu tine
și hierodulele din jur,
și-Aceea seamănă cu tine
când în lingoare după tine
tânjesc și nu mai sunt în mine
decât fără de glas murmur!.
Și-Aceea seamănă cu tine
dar ție n-am să ți-o arăt,
și-Aceea seamănă cu tine
un vas de aur ca și ține
în unda vremii-mpins de mine
plutind prin vreme îndărăt!.
Și-Aceea seamănă cu tine
dar vouă n-am să v-o arăt,
și-Aceea seamănă cu tine
când eu mă uit mirat la tine
cu cel de-al treilea ochi și-n mine
ca pe un lotus roș te văd!.
Și-Aceea seamănă cu tine
și-n ea gerunchele-mi îndoi,
și-Aceea seamănă cu tine
când sufletul din nou în tine
ți-l regăsești strein ca mine
din morți venind ca din lumine
dintâi lumina Stelei Noi!.
Și-Aceea seamănă cu tine
ea vecinic stă în fața mea,
și-Aceea seamănă cu tine
Soție Sfântă ca și tine
tinzându-și sufletul spre mine
precum harfistele divine
și simt și tot ce simte ea!.
Și-Aceea seamănă cu tine,
îmi spală trupul de otra-,
și-Aceea seamănă cu tine
un lacrimarium ca și tine
care doar curăție ține
și strânge-avere de la mine
doar din necurăția mea!.
Și-Aceea seamănă cu tine
și tu te-nchini și tu la ea
și-Aceea seamănă cu tine
când mă scoți cald și bun din tine
și mă lași singur, eu cu mine,
mă lași pe drum și-mi tocmești bine
drumul meu drept pe Golgota!.
Și-Aceea seamănă cu tine
și tu te-nchini și tu la ea
și-Aceea seamănă cu tine
care mă plângi și de pe tine
straiul ți-l rupi și mă-ngiulgi bine
și numa-n milă pentru mine
ți-i trupul învascut și-n tine
bea milă toată dragostea!.
Și-Aceea seamănă cu tine
și tu te-nchini și tu la ea,
și-Aceea seamănă cu tine
și-Aceea seamănă cu tine
și-Aceea seamănă cu tine
și tu cu ea vei semăna!
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație complexă cu divinitatea sau cu o figură feminină idealizată. Eul liric se află într-o stare de devoțiune și sacrificiu, oscilând între purificare și suferință.