În vis vin oameni mici,
mici-omuleți ca libelulele
și fură încălțările – îmi fură
încălțările
și-apoi mai mici dispar
prin gaură de șoareci. Și
cu-acest vis rizibil ies
din vis: și trec prin pâcla
somnului spre tine: înger
enorm de teracotă:
și-ntind mâinile: și-mi
scapă plutind departe:
le zăresc în zare:
din milă mă cuprind
(Venus din Milo)
fără de brațe
și cânt la un pian
divin fără de clape
un clavecin: și-o harpă:
plâng mâinile plecate
de acasă: acuma sigur
cumpără din piață
sacoșe-ntregi de proaspete
surâsuri gingașe delicate
obviente: și bețigașe
parfumate: vii din China
sau din Hong-Kong?
aduci un cap de Buddha
cutii de lemn din lemnul
care învelește Moartea
ca-ntr-un parfum de mosc:
ești? cine ești
acel care-mi aduce
mâinile la buze și le
sărută? n-or să se-ntoarcă
la mine niciodată
ca slugile acelea credincioase
jignite maltratate-ndepărtate
de casa părintească de moșie
când vine arendașul
și le schimbă
cu-ale lui curve iuți
dar iuți la treabă!
Sensul versurilor
Piesa explorează un vis straniu despre pierdere și căutarea identității. Imaginea mâinilor pierdute simbolizează o lipsă profundă, iar căutarea lor reflectă o nevoie de completitudine și apartenență.