Stai la masă
cu o bucată de pâine în mână
și împrejurul tău se aud vocile
a doisprezece prieteni absenți
care nu mai au umbră.
Te apleci către cel din dreapta,
vrei să-l strigi și iată
el nu mai poate răspunde
la auzul niciunui nume.
Frângi pâinea în douăsprezece,
întinzi câte o bucată
fiecăruia
și deodată toate vocile amuțesc
și deodată toate clipele
încetează
să curgă.
Nu mai e nimeni aici
să te mai poată urma
nu mai e nimeni
să te poată privi
nu mai e nimeni
să poată măcar
să te vândă.
și totuși inima lumii
e-acum
un foc nesfârșit care cântă
întoarcerea în tine a tuturor
intrarea tuturor în lumină
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă similară cu Cina cea de Taină, dar într-un context de pierdere și absență. Vorbitorul se află singur, înconjurat de amintirea prietenilor pierduți, confruntându-se cu singurătatea și ideea de sacrificiu, dar găsind în final o formă de consolare în ideea de întoarcere și lumină.