Din drumuri înnodate, în spații muritoare
un fluture perpetuu în care dorm stihii,
codru de viscole ereditare, enorm stejar
de nervi și hematii, metamorfoza-ntoarsă,
strămoș invers, copil în care mama doarme
spre a-l naște și somnul alb al unui
Endymion fosil neîntâmplări de tinerețe paște,
aude cum respiră ostatic și fierbinte ca larva
în adâncuri de muzical tunel un
Dumnezeu astenic în crinul ce presimte
necroza paradisului din el.
Nimfa privește.
Iată mult palid înecatul
în marea lacrimă de cositor,
din ochiul
Afroditei
Pandemos, nemiloasa
torță-a amorului întâmplător.
Crotal năprasnic, soră a focului, de unde.
tu, noapte, mai poți naște în tâmpla mea, mercur?
O, numere, voi inimi suav eterogene
iubiți-l pe fără-de-soțul pur.
Făptura mea sorbi-va îndoliatul lapte
al sânului
Neclipei spre care alb cobor.
El crește deci cu mine și este seminoapte
și ochi artezian interior.
Primește-mi chipul.
Ora îmi coace în țesuturi un foarte sus și aprig
și orb oriîncotro și-o trecere ciudată de prag
a zveltei inimi: implozie explozie implo
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde legate de transformare, moarte și divinitate, folosind un limbaj poetic complex și simboluri puternice. Călătoria sufletului este descrisă printr-o serie de imagini onirice și metaforice, sugerând un proces continuu de evoluție și regenerare.