Ești pământul, ești moartea.
Anotimpul tău e-ntunericul
și tăcerea. Nu e pe lume
nici un lucru ce mai mult decât tine
să fie-ndepărtat de zorii zilei.
Când par a te trezi
ești numai durere,
o ai în ochi, în sânge
dar tu n-o simți. Trăiești
cum trăiește o piatră,
cum trăiește pământul dur.
Și te-nveșmântă vise,
tresăriri și suspine
pe care le ignori. Durerea
ca apa unui lac, se-agită și te înconjoară.
Sunt ceruri pe fața apei.
Tu le lași să se destrame.
Tu ești pământul și moartea.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de indiferență și detașare față de emoții și suferință. Subiectul este comparat cu pământul și moartea, sugerând o existență lipsită de sensibilitate și reacție la frumusețea și durerea din jur.