Toți au murit.
A murit Donia Antonia, răgușită, care făcea
pâine ieftină în oraș.
A murit preotul Santiago, cel căruia-i plăcea
să-l salute tinerii și fetele, răspunzându-le
tuturor, fără deosebire: „Bună ziua, Iosif! Bu-
nă ziua, Maria!”.
A murit tânăra aceea blondă, Carlota, lăsând un
copilaș de câteva luni, care a murit după aceea
la opt zile după mama lui.
A murit mătușa Albina, care știa să cânte
atât de frumos despre vremuri apuse și moște-
nite, în timp ce cosea în coridor, pentru Isidora,
slujnică din naștere, preacinstită femeie.
A murit un bătrân chior, al cărui nume nu mi-l
aduc aminte, dar care dormea la soarele dimi-
neții, rezemat de ușa tinichigiului din colț.
A murit Fulger, câinele cât mine de înalt, ră-
nit de un glonț al nu se știe cui.
A murit Lucas, cumnatul meu, cel de care-mi a-
mintesc când plouă și pe care nu-l pot înlocui
cu nimeni.
A murit mama în revolverul meu, în pumnii
mei sora și fratele în mațele mele în-
sângerate, toți trei legați prin aceeași tristă
tristețe, în lunile de august, an după an.
A murit cântărețul Mendez, înalt și foarte beat,
cel care scotea din clarinet melancolii întregi,
făcând să doarmă găinile din cartierul meu mai
înainte de apusul soarelui.
A murit eternitatea mea și stau s-o priveghez.
Sensul versurilor
Piesa este o enumerare a morților care au marcat viața naratorului, de la oameni apropiați până la animale și figuri anonime. Tonul este unul de tristețe profundă și contemplare asupra efemerității vieții și a inevitabilității morții.