Așa se scurge viața, ciudată amăgire.
O pală de senin însuflețind ciulinii!
Lângă dogma greutății
ucigătoare, sofismul Binelui și-al Judecății!
Am prins la întâmplare, ce mâna doar atins-a;
miresmele zburară, și-n ele am simțit
un putregai, la jumătatea drumului ivit
pe-un trunchi uscat, de măr. Era Iluzia, stinsă.
Așa se scurge viața,
în mârșava cântare-a bacantei istovite.
Eu merg, plin de neliniști, înainte,
bolborosindu-mi marșul funerar.
Lângă brahmanici elefanți regali
și-n josnica rumoare de clocot mercurial,
– urări cioplind în stâncă – perechile cum curg,
purtând o cruce-n gură, ca un uitat amurg.
Așa se scurge viața – de Sfincși orchestră vastă,
ce-și leapădă în Haos funebra defilare.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii efemere a vieții și a iluziilor care o însoțesc. Vorbește despre inevitabilitatea morții și despre condiția umană marcată de neliniști și căutări.