De-ar fi toate așa:
senine, placide, fidele.
Ca floarea, ce se împlinește
și nu-ntreabă.
Ca unda, ce se-avântă
fără vreun interes.
Ca luna, ce-i cuprinde egal
pe vivacii înamorați
și pe soldații dezviețuiți.
Ca aerul acestei nopți,
susurând mut,
plin de renașteri și petale.
Ca piatra inertă, ce-și poartă
întârziatul destin.
Și nu diferit de norul de pe cer,
vaporos și fermecător,
ce din nefacere-i făcut.
Tot așa cicada mistuindu-se-n cântări,
tot așa cămila rumegându-și solitudinea,
tot așa pasărea-n zbor spre capătul lumii,
și boul ce cu inocență purcede spre moarte.
De-ar fi toate așa:
senine, placide, fidele.
Nu ca noi.
(1945)
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință profundă ca toate lucrurile să fie senine, placide și fidele, asemenea elementelor naturale. Se contrapune această idealizare cu complexitatea și imperfecțiunea condiției umane.
