Între măslini
și ape ce cotropesc stânci în risipire
cu-o umedă vale dominată de frunzele-n gri
ale livezilor
pe pante, în rigoare,
la pas cu fiul
întru Domnul călătorim.
Sunt ziduri în ruină
și chiparoși,
verzi lumânări până la cer
cu îndrăzneală
Te caută pe Tine.
Din loc în loc
punctate de olane roșii
au adăpost monahii.
O liniște aproape materială
te cuprinde
cu-un braț molatic
de maică îngăduitoare
sub soarele-n risipă.
Și vine pe prundiș
din nou răcoarea primăverii
rostogolită din crestele albite încă.
Spre-un alt ținut
ne-ndeamnă anotimpul
cu turlele ce tot în depărtare strălucesc.
Urcăm și coborâm
tărâm după tărâm
dintr-o lumină-n alta
de Maica Păstorița îndrumați.
Urcăm,
e Athos, Muntele Tabor,
cu rugu-i de flacără ce nu te arde.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie spirituală spre un schit, printr-un peisaj natural dominat de măslini și ape. Călătoria este văzută ca o ascensiune către divinitate, sub îndrumarea Maicii Păstorița, într-un loc sacru precum Athos sau Muntele Tabor.