Trece ziua ca o furișare de clipe,
Trece și noaptea ca o străluminare de stele
Și lunecă viața precum o vietate a câmpului
Ce nici iarba nu clatină.
Doar dragostea
Sau nici ea
Iluminând cele de neispitit
O seminție încă liberă
Printre bastioane și stânci
Albite de soarele milei.
Neputincioasă pe întuneric
Neverosimilă la amiază
Când tridentul
Mișcă măruntaiele focului
La poalele umbrei
e viața.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a vieții, comparând-o cu elemente ale naturii. Dragostea este văzută ca o posibilă sursă de lumină într-o lume plină de obstacole și umbre.