Ce e gălăgia asta pe scară?
E dragostea care sfârşeşte,
e bărbatul care încuie acuma uşa
spânzurându-se cu şnurul perdelei.
Ce e gălăgia asta pe scară?
E Guiomar care-şi acoperă ochii cu batista
şi-şi suflă nasul zgomotos,
e luna liniştită pe tacâmuri şi vase
care sclipesc în bucătărie.
Ce e gălăgia asta pe scară?
E robinetul care picură într-una,
e un om care plânge în linişte
povestind cât a pierdut la barbut
în timp ce orchestra cântă
din ce în ce mai monoton.
Ce e gălăgia asta pe scară?
E fecioara care suflă din trambon,
e copilul cu o tobă,
e episcopul cu un clopoţel,
şi-i cineva care înăbuşă murmurul,
murmurul năvălind din inima mea.
Sensul versurilor
Piesa descrie un tablou sumbru al disperării și al sfârșitului, unde dragostea moare, oamenii suferă în tăcere, iar moartea planează ca o umbră. Gălăgia de pe scară simbolizează zbuciumul interior și exterior, culminând cu un murmur năvălitor din inimă.