Culege de pe stânci garoafe roșii
Căci fulgerul pe toate le aprinde;
Surâde când oceanul se întinde
Să prindă în noianuri albatroșii.
Fă pași mărunți și numără atent
Sau fă în gând un salt de tigru negru
Dansează grațios dar van, integru
Trimite către stele-un compliment.
Prin sate treci necunoscut și mic
La fiecare poartă uită un sărut;
Un derviș străveziu și grav, calic
Să stea-ntre ei și tine ca un scut.
Când singur ești în câmp cu drumul
Și când te răsucești și cânți fără să știi de ce,
Să faci din toate-un autodafé
Și-apoi să pui să se presare scrumul.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie spirituală și transformatoare, sugerând o detașare de lume și o căutare a sensului prin gesturi simbolice și renunțare. Versurile evocă imagini puternice ale naturii și ale ritualurilor, culminând cu ideea de purificare prin autodistrugere și renaștere.