Început de septembrie, moale, învins.
Cu violoncele bolnăvicioase
Peste abanosul lacului, stins.
Început de înnoptare, doinind din tilinci de soc,
Despletire, tremurată, a cocorilor ce pleacă,
Presimțire gingașă
De-ntâie promoroacă.
O, și muzica din parcul de provincie,
Elegiac prăfuită, irosind somnoroase păsărele!
Prietenia mergând lângă noi
Cu umblet molatic de mirese și mărgele.
Deodată ai închis, sperioasă, mâinile,
Te-ai ghemuit, pătrunsă de-ntâiul frig;
În liniștea de marmoră brună, ce s-a lăsat pripit,
Au șipotit mai limpede fântânile.
Coboram apoi drumul mirosind a iarnă timpurie,
Trupul tău avea mlădieri de-mbelșugată cramă
Într-un cules de aramă sângerie.
Dar n-am îndrăznit să-ți culeg bruma ușoară de pe buze,
Așa de lin glasul tău a început argint să prefire.
O, era o toamnă cu violoncele bolnăvicioase,
O toamnă cu tristețea înaltă și subțire.
Sensul versurilor
Piesa descrie o toamnă melancolică, plină de nostalgie și amintiri. Evocă sentimente de trecere, frumusețe efemeră și o melancolie dulce-amară legată de natură și relații interumane.