Amurgul paște liniștea în salon, liniște rar speriată
de țipătul vreunui bolnav ce tușește, scrijelind pânză de anost și monoton.
Adineauri sora
Ioana a trecut, și ochii tăiați în sticlă severă, cum s-au rotit prin salon, dojenitori, uitătura lor m-a pătruns și m-a durut.
De ce mă țin în frig și în spital?
Liniștea mă îngenunche și mă doare.
Afară ninge liniștit și frumos, și-n mine ceva sfârșit și bun moare.
Ninge bizar și neînțeles afară; tăcerea mă ocrotește și mi-i bine; Mai țipă o tușe de bolnav — și apoi liniștea se prăbușește, îngrozită, peste mine.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea unui bolnav într-un spital, confruntat cu liniștea apăsătoare și apropierea morții. Sentimentele de singurătate și melancolie sunt accentuate de peisajul exterior și de vizita unei rude.