Destrămat de gânduri, în vene îmi curge clorofilă
Uitat de ele, îmi bat crucea în argilă
Nori verzi încălzesc acest pământ defrișat
De ce sunt aici, spune-mi, de ce m-ai chemat?
Umbra ta verde încă mă vede, nu sunt orb
Gustul visului pierdut, refuz să-l sorb
Ai tăiat în carne vie până mi-ai ajuns la suflet
Hemoragie spirituală dusă dincolo de cântec
Un zâmbet conturat de copci, aceasta-mi e masca
Născută din trandafiri verzi, spini mângâie fața
Ceață galbenă pe retină, zac într-o lume albastră
Unde foile și cuvintele au ajuns să mă urască
Am forțat prea multe porți verzi încuiate
Lacătele-s sudate, cheile au fost aruncate
Captiv în trecut, privesc viitorul ca pe cer
Speranța nu mai e verde, aici e jos, e ger, cer
Binecuvântarea unui conifer în prag de iarnă să nu-mi schimb culoarea
Iar tu, toamnă, dă jos arama verde de pe chip, e baz de libertate către amintirile mele verzi ce nu pot fi uitate
Amfibieni bântuie într-un labirint de licheni
Unde m-am pierdut, abandonat de semeni
De ce semeni viitorul negru din noapte
Investești un paradis verde, verde de moarte
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de pierdere, suferință și deziluzie într-un cadru natural corupt. Naratorul se simte captiv în trecut și dezamăgit de viitor, într-o lume în care speranța a dispărut. Motivul central este 'verdele de moarte', simbolizând un paradis pierdut sau o frumusețe otrăvită.