Strofa I:
Vezi tu, n-a fost să fie,
Admiram valuri triste ca velele îmbătrânite.
Simte lipsa urmelor trecute și strivite,
Totul se repetă, însă, acum n-a fost să fie.
Anii trec de parcă n-a uitat nimic la fel ca tine,
Cândva, poate trecem peste, simțurile îmi joacă feste,
Ca gata să manifeste, dar se opresc la fix,
Declin polemic.
Trăim, mint, ne rezumăm la antonim,
Murim de dragul de a arăta că am fost fără rost,
Oare chiar așa a fost să fie?
Fericirea minte, nu căuta sinonim.
Indiferent de stare, răsplată, întâmplare,
Acel ceva lipsește, poate că nu-l accepți.
Până înveți a-ți orna pașii către pustiu,
Așa a fost să fie sau așa a fost să fiu?
Refren:
Înc-o țigară, înc-o zi, repetitiv,
Înc-o cafea, înc-o noapte, impulsiv.
Încă o vorbă, înc-un vers, dezamăgit,
Altă foaie, altă muză, același chip. (x2)
Strofa II:
Film de scurt metraj, ce falsă-i revenirea,
Pentru ce dai ceasul înapoi, acoperă-ți privirea.
Cât ai să aștepți, atât cât am așteptat,
Rolul meu aici încet, încet a clacat.
Plângi de o secundă, au trecut eternități,
Flori în număr par, am notat acele dăți.
În care eram în stare de orice, pentru nimic,
Așteptam, așteptarea a fost contra timp.
Contra mea, contra pusă în ace secunde,
Bate atât de sadic, așa a fost să fie?
Mișcări în indigo, unde te-ntrebți acum?
Închide ușa, trântind, rămas bun.
De ce ai plecat, ceasornicar pierdut,
De ce ai ales să simt fiori în amănunt?
Însă ceva îmi coase membrele de pământ,
Singurătatea-i minimală, om nu mai sunt.
Refren:
Înc-o țigară, înc-o zi, repetitiv,
Înc-o cafea, înc-o noapte, impulsiv.
Încă o vorbă, înc-un vers, dezamăgit,
Altă foaie, altă muză, același chip. (x2)
Strofa III:
De care mă feresc, ca de mine însumi,
Tu nu mă cunoști, nici eu,
Dar încerc să trec inimi de linii, destinații prevăzute,
Eu pe ambele părți, tu, nicăieri.
Așa a fost să fie, nu-i momentul să zâmbești,
Final trist, reluăm, găsim răspunsul,
Ce păcat că-l știu și e plin de neajunsuri,
Nu-i momentul să plângi, poți să zâmbești!
Amuzant, de parcă-s indigoul meu opus,
Oglinda peste cerneală, răsărit sau apus?
Eternul s-a limitat într-un monolog voit,
Așa a fost să fie, așa a vrut să admit.
Nu-mi pasă, știi prea bine că mă mint,
Gratiile-mi limitează, viziunea-n vid.
Viața mea se rezumă la un jalnic refren,
Cumplit și ochi imaginari, încă mai sper.
Refren:
Înc-o țigară, înc-o zi, repetitiv,
Înc-o cafea, înc-o noapte, impulsiv.
Încă o vorbă, înc-un vers, dezamăgit,
Altă foaie, altă muză, același chip. (x2)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de dezamăgire, repetiție și limitare în viață. Protagonistul se simte prins într-un ciclu vicios, incapabil să depășească trecutul și să găsească un sens. În ciuda speranței care persistă, predomină un sentiment de melancolie și acceptare a unui destin trist.