M-am lăsat de rap, sună fericit de trist,
Însă așa mă pot numi liber profesionist
În acest uragan morbid numit cugetare,
Din contemplare am ajuns la completare
Prin cercetare, aparențe pier ca-n van
Ma cunoști, dar nu știi cine sunt ca Mystogan
Nu cer iertare, Tata, altfel nu pot să fiu
Rămân printre obiecte ca să mă simt viu
Să admiri inteligența în oglinzi, e dramă
Da, sună genial ca rocada romană!
Adio! Etichetezi păreri false când amâni
Nu vreau bani ca mc-ii români
Vreau ca Leorio,
Ma aflu prin regres uman, sublim
Eman evoluție inversă pe post de talisman
Întunecat de zeci de ani lumină, traduc
Beau pe datorie în cârciuma lu’ Ryuk,
Te-ai prins?
Ia ce vrei și pleacă!
Mi-aduc aminte și acum, vorbele tale ce au ținut loc de ramas bun
Intenția a fost ca o scrisoare pe kunai,
Ca acel moment în care ai oferi, dar n-ai
Mândru sunet, pustiul pare fascinant,
O picătură de otravă în sângele ăsta blestemat
Un singur lucru rămâne clar și evident,
Un poet nu va spune niciodată că-i poet!
Știi valența, ce e important e importat,
Fapte mint de la sine ca un gând limitat
Am puterea să cedez când de pe umăr sunt certat,
Când divinul abstract ce l-ați sfidat și l-ați fi dat..
De-ați fi fost în locul meu, ăsta e plânsul,
Vandalizează lent, emoțional ca refuzul
E trist să crezi că am fost trist ca-n apus,
Trist e când vorbești și n-ai nimic de spus.
Revenind la prezent, rezumă acest drum!
Totul pare fără sens, încercând să mă adun
N-ai înțeles acea privire, ce voia să spun
Că am să uit departe așa cum ești tu acum
Revenind la prezent, rezumă acest drum!
Totul pare fără sens, încercând să mă adun
N-ai înțeles acea privire, ce voia să spun
Că am să mă uit departe așa cum ești tu acum..
Oglinzile au spus, șoptit: „S-a terminat”
Ma auzi? Înțelegi că eu m-am autodepășit înzecit
Încă trag pentru acest contract ce oferă anduranță ca un peisaj abstract
Nu știi nimic, mai bine taci și-ascultă!
Nu văd sfânt în laudă ca-n viața de după,
Haina asta nu-mi vine indiferent de liant
Aprob neajuns ca urmările țesute-n neant
Spirirul aristrocrat poate aconta savoare
Această cutie umană cerșește evadare,
Ciudat ca un regres cu cifre stabile,
Pentru 3 ore de fericire achit 3 zile
Am uitat deja scopul însă nu intenția,
Decepția lină pe orizontal, sfidând atenția
Ultima ta privire a tăiat până-n atom,
Ca nostalgia ce-mi reamintește că sunt om
Am scris în testament aclamații juvenile,
Fără să profit de frumusețea gândirii-n zile,
Fără de noapte, asimetric, umbrit cu sens,
Ca linia pașilor trecuți priviți de sus invers
Acest fior monoton bucură priviri seci,
Maraton cu tine însuți. Ce câștigi dacă te-ntreci?
Bat pasul pe loc, în viața nimic nu mă îndrumă
Decât onestitatea față de cel rămas în urmă
Pene scăldate-n vrajă mint insomnia ca opiu
Timpul fără întoarcere a ruginit de dor propriu
Pot aproba că-s una cu vibrația secundară,
Când te privesc și admirația îmi este gală
Acest melodic monolog cade-n dizgrație,
Atinge ultima notă individual, sinodic
Înainte ca regretul merg fără viziune
Dar pe sfert de frază fără parte la acțiune.
Revenind la prezent, rezumă acest drum!
Totul pare fără sens, încercând să mă adun
N-ai înțeles acea privire, ce voia să spun
Că am să uit departe așa cum ești tu acum
Revenind la prezent, rezumă acest drum!
Totul pare fără sens, încercând să mă adun
N-ai înțeles acea privire, ce voia să spun
Că am să mă uit departe așa cum ești tu acum..
Un singur lucru rămâne clar și evident,
Un poet nu va spune niciodată că-i poet
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de detașare și deziluzie față de viață și de sine. Artistul reflectă asupra trecutului, prezentului și viitorului, simțind că se îndepărtează de tot ceea ce a fost și de ceea ce ar putea fi.
