Prin văi, când pe terasamente,
Când după cotitură drept
Tot șerpuiește drumu-n lente
Spre înaintele-i direct.
Cu legile de perspective
Pe lângă câmp alăturat
În unduiri imperative
Necolbuit, neînmuiat.
Când peste dâmbă se înalță
Spre iaz n-a tras măcar pieziș
Unde rățuște după rață
Îl taie-acum în curmeziș.
Când ocolește lângă pante,
Pieptiș în munte ca proscris
Iarăși în sus și mai departe
Cum numai vieții este scris.
Prin locuri vechi, prin timpii tineri,
Prin mii de fantasmagorii,
Peste obstacole, susțineri
El țelurile-și poartă vii.
Iar țelul e: c-aici, că-n zare
De a trăi trecând acum
Cum se animă-o depărtare
Cu-ncheieturile de drum.
Sensul versurilor
Piesa descrie drumul vieții ca o călătorie sinuoasă prin diverse peisaje și obstacole. Metafora drumului sugerează că viața este un proces continuu de trecere prin experiențe, cu scopul de a trăi și de a se conecta cu lumea.