Bubuie furtuna,
Una câte una
Frunzele răpite
Cad și rătăcesc.
Arborul suspină,
Însă nu se-nchină,
Înfruntând ispite
Pieptu-i bărbătesc!
Și la primăvară,
O verdeață iară
Mugurind îmbracă
Falnicul stejar!
Vântul urlă-geme,
Trunchiul nu se teme,
Foile când pleacă
– Altele răsar!
Sensul versurilor
Piesa descrie ciclul natural al frunzelor care cad toamna, dar și rezistența copacului în fața furtunilor. Metaforic, vorbește despre pierderi și renaștere, despre cum viața merge mai departe chiar și după momente grele.