20.
În lumea asta, fluture asemeni mie – nu-i.
Și nici vreun alt nebun asemeni să mai fie – nu-i.
Vezi, șerpii și furnicile își au sălașul lor.
Pentr-un sărman ca mine, nicio coșmelie – nu-i.
21.
În cuget, doar grăuntele pierzării – încolțește,
și-n crângul meu doar floarea frământării încolțește.
Atâta mi-e de sterp pustiul inimii,
încât în el doar iarba disperării – încolțește.
22.
Ca un pocal mi-e inima când plânge,
încât oftatul meu o poate frânge.
De plâng cu sânge nu-i mirare: -s pomul
ce-și are rădăcinile în sânge.
23.
Un singur chin dac-aș simți, – ce bine-ar fi!
Și scurt dac-acel chin ar fi, – ce bine-ar fi!
Să-mi stea la căpătâi un vraci sau vreo iubită
Și numai unul de-ar veni, – ce bine-ar fi!.
24.
Ca naiul jeluiește inima-mi pustie..
Durerea despărțirii-o simt mereu mai vie
și pân-la Ziua Judecății mă va pârjoli.
Dar când veni-va Ziua, numai Domnul știe.
25.
E primăvară. Trandafirii-n crâng mă-mbie..
Pe orice ram se strâng privighetori, o mie..
Dar eu pe niciun câmp nu pot să pun piciorul.
Mai arsă inimă c-a mea n-aș vrea să fie!.
26.
Sunt pasărea de foc ce poate-aprinde-n pripă
întreaga lume c-o bătaie de aripă.
Zugravul pe-un perete de m-ar zugrăvi,
icoana mea-ar aprinde casa într-o clipă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de melancolie și deznădejde. Vorbitorul se simte singur, chinuit de durere și incapabil să găsească alinare în frumusețile lumii.