19.
Sunt dervişul desfrânat şi cam nebun.
N-am putut nimic în viaţă să adun.
Ziua, bat în lung şi-n lat pământul.
Noaptea, capul pe o piatră eu mi-l pun.
20.
În lumea asta, fluture asemeni mie nu-i.
Şi nici vreun alt nebun asemeni să mai fie nu-i.
Vezi, şerpii şi furnicile îşi au sălaşul lor.
Pentr-un sărman ca mine, nici o coşmelie nu-i.
26.
Sunt pasărea de foc ce poate-aprinde-n pripă
întreaga lume c-o bătaie de aripă.
Zugravul pe-un perete de m-ar zugrăvi,
icoana mea-ar aprinde casa într-o clipă.
21.
În cuget, doar grăuntele pierzării încolţeşte,
şi-n crângul meu doar floarea frământării încolţeşte.
Atâta mi-e de sterp pustiul inimii,
încât în el doar iarba disperării încolţeşte.
22.
Ca un pocal mi-e inima când plânge,
încât oftatul meu o poate frânge.
De plâng cu sânge nu-i mirare: sunt pomul
ce-şi are rădăcinile în sânge.
23.
Un singur chin dac-aş simţi, ce bine-ar fi!
Şi scurt dac-acel chin ar fi, ce bine-ar fi!
Să-mi stea la căpătâi un vraci sau vreo iubită
Şi numai unul de-ar veni, ce bine-ar fi!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de suferință, deznădejde și singurătate. Vorbitorul se simte un proscris, un nebun, un derviș desfrânat, incapabil să găsească un loc în lume și chinuit de gânduri negre.