Credeam că de umilință ne-am separat,
Dar umilința ca și iubirea e străveche.
Un om înghite flăcările și flăcările
ating nivele profunde până când iarăși
sunt râs și aer și lacrimă. Nimeni
nu-i alarmat. Trenuri pleacă și vin.
Ziua moțăie cu zăpadă.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că umilința este o constantă a vieții, la fel ca iubirea. Versurile sugerează o lume în care oamenii sunt indiferenți la suferință și la trecerea timpului, într-un cadru melancolic.