E noapte târziu;
Simt capul un rece sicriu,
Iar gândul ce-l port
E palid şi ţeapăn, e mort.
În zare de veac
Se-nalţă pe labe un drac,
Privirea-i de jar
Îmi lasă în gură amar.
Mă fac tot mai mic;
Mi-e sufletul slab şi pitic
Şi neputincios copilaş
Plâng; mi-e silă, sunt laş..
Dar, plânsul, prelinsul,
Mă spală cu tot dinadinsul,
Şi-ntors din pustiu
Simt gândul că mişcă, şi-i viu.
El soarbe duh nou,
Îşi simte destin de erou
Şi lupta începe pe faţă:
Rău – Bun, între moarte şi viaţă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă interioară intensă între bine și rău, moarte și viață. Protagonistul se simte inițial slab și copleșit, dar prin catharsis, renaște și își găsește puterea de a lupta.