– Nici acum și nici mâine la micul dejun,
calendarul de la măr până la voce nu se repetă.
Tu vei trece ușor prin noroiul lagunei – eclipsă pe chipul unui
bărbat.
Dar fără împăcare macul roșu va adormi într-un
pumn de cenușă. Tot acest peisaj numit în treacăt
va fugi înnebunit din poem
undeva departe. Singur și iar singur.
Bucuria mea ar putea fi așteptarea în fața acestui
zimț cu aureolă – plod al zilei de mov; nu în fața
peisajului plecat, aceasta nu acum și nici mai târziu.
Orb de mine însumi și mut de tine însăți,
în care flacără adăstând cu victoriile mărunte?
De unde și până unde să fie zi și de unde și până când
nopțile murdare de prea multă infatuare a tinereții?
Îmi făceam o grămadă de gânduri. Preajma morții
creștea ca o floare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de pierdere și singurătate. Vorbitorul reflectă asupra trecerii timpului și a inevitabilității morții, simțind o tristețe apăsătoare legată de o persoană absentă, Tess.