Attila Jozsef – Al Șaptelea

Dacă pe lumea asta faci vatră,
de șapte ori să te nască mama!
O dată într-o casă arsă,
o dată printre sloi de gheață,
o dată cu nebuni în case,
o dată-n grâne aplecate,
o dată-n mănăstire pustie,
o dată într-o porcărie,
Urlă șase, ca să vii?
Al șaptelea, tu să fii!
Dușmanul, dacă apare,
să riposteze cei șapte.
Unu, cu zile libere,
unu, care tot muncește,
unu, la învățat popoare,
unu, în apă, ca să-noate,
unu, sămânța pădurii,
unu, apărat de străbuni,
cu fente, ziduri, cu vicii, –
al șaptelea tu să fii!
Dacă umbli după iubite,
după fete șapte să fie.
Unu, ce dă inima pe cuvânt,
unu, care se ține de cuvânt,
unu, tot mereu cu visul,
unu, doar la fustă cu gândul,
unu, cunoscător de copcă,
unu, care pe basma calcă, –
să bâzâie-n jur ca tăunii!
Al șaptelea, tu să fii!
Dac-ai scrie o poezie,
pe poem, șapte să scrie.
Unu, ce ridică din marmură sătuc,
unu, care dormind s-a născut,
unu, din cer primind alint,
unu, care de cuvânt e atins,
unu, sufletul să-și refacă,
unu, care șobolan disecă.
Doi viteji și-n rest savanții, –
al șaptelea tu să fii!
Și dac-așa a fost, cum scrie,
ca șapte inși, intră-n sicrie.
Unu, legănat în poale,
unu, care vrea sânul tare,
unu, ce vase goale aruncă,
unu, ce pe săraci îi ajută,
unu, care muncește strună,
unu, care se uită-n Lună:
Mergi sub crucea lumii!
Al șaptelea, tu să fii.