Versuri corectate și adnotate
Este peisajul îndepărtat, un clopot,e seara eliberatoare atât de pură;ea pregătește-n noi lent, fără clocoto nouă, o mai tandră figură.Așa trăim și nu ne liniștim niciodatăîntre un arc îndepărtat și pătrunzătoarea-i săgeată:într-o lume de îngeri, prea vagă pentru a-i prinde esențași-o lume prea concretă care-i împiedică celeilalte prezența.
Aici pământul e înconjuratprielnic firii lui de stele,aureolă e acest înaltpurtat cu umilință în tăcere.Privirea când ridici, ce zborprin depărtarea pură,dar cântul de privighetorii-ar mai afla măsură.
Cu noi viața-și mâne,imboldul, dar clipamăsoară și pripași-n veci ce rămâne.Ce trece-n neștire,curând irosit,nu e plăsmuitspre sfânta rodire.Tineri, cutezanțanu-i izbânda plinăîn zbor să vă poarte.Cumpănă-i speranța,beznă și lumină,și floare și carte.
Din orașul dens, mai cuminte,ar dormi, visând înalte terme,duce-n febră drumul de morminte;și ferești din ultimele ferme.Îl urmează cu-o privire rea.Și-n grumaz mereu le simte-așacând se pierde, nimicind de-o parteși de alta, până se desparte,implorând, își urcă-n ceruri, frânt,golul, și privește-n prejmă iutesă nu-l bată vreo fereastră, poate.Pe când apeducte-ndepărtatecheamă, cerurile-i dau tăcutegolul lor în … Citește mai mult
Niciodată până la sfârșitcu tăgadă n-a putut s-o ținăsă-și slăvească dragostea curată;și-a căzut la cruce, -nveșmântatăîntr-un chin cu pietre-mpodobit,mari din dragostea de care-i plină.Dar cu fața-n lacrimi când, să-l ungă,la mormântul lui apoi trecu,el de dragu-i a-nviat, s-ajungăși mai fericit să-i spună: Nu –.Doar în grota ei ea-l înțelesecum, prea întărit prin moartea sa,alinarea de … Citește mai mult
Apusul zilei care moareSuflat e, iar, cu-argintul serii,Pe când în inima tăceriiSe-aude-o palidă rumoare.Pământul-i altul, acum; un astruAsupră-ne veghează, pur,Se sting rumorile din jurÎn glasul apelor, albastru.
S-a tuns majestatea sa;Acum coroana largă-i atârnăȘi-i îndoia urechile puțin,În care, uneori, cu mult veninMai pătrundea și larma tareA celor care n-aveau de mâncare.Se încălzise regele de totȘi sta rezemat într-un cot,greoi și morocănos.Domn nu se mai simțea:stăpânul din el era găunos,iar favorita era rea.
Cine va desăvârși templul iubirii?O coloană i-aduce fiecare;Și la sfârșit, toată lumea-i mirarecă Zeul la rându-i cu a sa săgeatăsfărâmă incinta (nepătrunsul,Acela pe care toți l-am aflat)și în peretele care-a cedatcrește plânsul.
Tu nu știai ce-i gloata.Străinul oricândgăsea cerșetori de îndată.Ei golul din palmă și-l vând.Și guri ei și-arată, mânjite,celui ce trece pe drum,el vede (și-o poate permite)cum lepra îi roade acum.Dispare străina lui fațăîn stinsă privirea lor grea;cu cel sedus se răsfață,scuipând când el spune ceva.
Ce zeiță sau zeuse dăruie-n spațiucă fața-i mereuo căutăm cu nesățiu? Mișcări care umpluaceastă vale purăsunt numai un sufludin vasta-i natură. Iubește și doarme.Puternici ai Sesamului,noi intrăm în trupul săuși dormim în sufletul său.