Omy – Versuri.pro

Nu Te Da Bătut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Intro la început de piesă:
Nu ceda, te rog, în fața multora ca ei
Stai drept și respiră, îți vor veni alte idei
Cugetă și muncește, afurisitul ăla de cap
Nici nu te gândi, la zile să-ți pui capac.

Refren:
(x1)
Nu te da bătut, când prietenii te lasă
Nu te da bătut, ai fost izgonit din casă
Nu te da bătut, dacă iubita ți-a spus pa
Nu te da bătut, să știi, răspunsul nu e moartea.

Refren:
(x2)
Nu te da bătut, când prietenii te lasă
Nu te da bătut, ai fost izgonit din casă
Nu te da bătut, dacă iubita ți-a spus pa
Nu te da bătut, să știi, răspunsul nu e moartea.

Chiar dacă ai fost rănit, tu să mergi înainte
Nu mai fi supărat, această stare nu te prinde
Știu că este greu, prin asta am trecut și eu
Dar mă mai ai pe mine, și pe bunul Dumnezeu.

Și nu se numesc prieteni, aceia care
Îți rânjesc în față, dar ei vor să te omoare
Ei îți spun că îți sunt, prieteni adevărați
Dar când apare o problemă, ei se fac uitați
Știu că ai crezut, că pentru tine ei sunt totul
Că te vor ajuta, chiar dacă va veni potopul
Dar să știi fratele meu, că adevărul este altul
Ei te așteaptă la un colț, pregătiți să-ți rupă capul.

Ei sunt ca și vipera, care își otrăvește prada
Așa sunt ei în stare, în nas să-ți închidă poarta
Să te izgonească, să te alunge ca pe-un câine
Fără să mai știe, că odată împărțeai o pâine
Aceste lucruri dor practic, din toate cel mai tare
Și te închizi în tine, și un sentiment îți moare
Un sentiment unde, ți-ai pus ultima speranță
Că nu te vor trăda, așa cum face orice zdreanță.

Refren:
(x1)
Nu te da bătut, când prietenii te lasă
Nu te da bătut, ai fost izgonit din casă
Nu te da bătut, dacă iubita ți-a spus pa
Nu te da bătut, să știi, răspunsul nu e moartea.

Refren:
(x2)
Nu te da bătut, când prietenii te lasă
Nu te da bătut, ai fost izgonit din casă
Nu te da bătut, dacă iubita ți-a spus pa
Nu te da bătut, să știi, răspunsul nu e moartea.

Femeia care spunea, că pe tine te iubește
Acum te-a părăsit, și cu altul se tăvălește
Și tu ești determinat, să te omori prin pastile
Deoarece s-a sfârșit, o dragoste de-un an de zile
De atunci tu plângi, cum n-ai mai plâns pentru alta
Stai în casă și strigi, că îți blestemi soarta
Și clar dezgustat, de această viață mizeră
Îți pui cuțitul în mână, și îți retezi o venă.

Imediat în fața casei, ajunge o ambulanță
Dar doctorii nu-ți mai dau, șanse prea mari de viață
Deoarece ai pierdut, sânge minute bune
Până te-a descoperit fosta, și-a apucat să sune.

Și acum ea începe, să plângă dar degeaba
Citind un bilețel, pe care i l-ai lăsat în grabă
Și în el scria: „M-a cuprins un aprig ger,
Și acum încă un înger, s-a mai urcat la cer.”

Refren:
(x1)
Nu te da bătut, când prietenii te lasă
Nu te da bătut, ai fost izgonit din casă
Nu te da bătut, dacă iubita ți-a spus pa
Nu te da bătut, să știi, răspunsul nu e moartea.

Refren:
(x2)
Nu te da bătut, când prietenii te lasă
Nu te da bătut, ai fost izgonit din casă
Nu te da bătut, dacă iubita ți-a spus pa
Nu te da bătut, să știi, răspunsul nu e moartea.

Refren:
(x3)
Nu te da bătut, când prietenii te lasă
Nu te da bătut, ai fost izgonit din casă
Nu te da bătut, dacă iubita ți-a spus pa
Nu te da bătut, să știi, răspunsul nu e moartea.

Refren:
(x4)
Nu te da bătut, când prietenii te lasă
Nu te da bătut, ai fost izgonit din casă
Nu te da bătut, dacă iubita ți-a spus pa
Nu te da bătut, să știi, răspunsul nu e moartea.

Demonii Mei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

[I] De la prima gură de aer
Am simțit că viața doare
Zâmbetele false mi-au lăsat cicatrici de bomfaier pe sufletul ăsta chinuit ca într-un lagăr de concentrare
De-aia când simt că nu mai pot îi dau mai tare
Ce pot să fac, că nu mai pot
Când viața mă f**e, nu mai suport
Că trupul e viu, sufletul mort, m-am săturat să fiu robot
Cât mai rezist, chiar nu mai știu că am zâmbetul trist, sufletul pustiu
Storc
Durere din pix, că de-o vreme nu simt că trăiesc, doar exist
Inima mea te arde și se chinuie să simtă cel mai prost om pe care îl cunosc
Îl văd dimineața în oglindă, tremură inima până la os
Se zguduie, e cutremur în mine, e haos în sufletul ăsta
Se dărâmă tot și rămân doar ruine
Mi-e sete de tine, mi-e foame de noi
Trecutul mă bântuie ca un strigoi
Mi-am ridicat sufletul și-apoi
L-am alungat între demonii goi
Am inima sloi,
Pe față noroi,
Bântui de unul singur pe alei, dar stai
Nu sunt singur, sunt înconjurat de demonii mei.

Refren:
Mi-am privit demonii în ochi și pe loc am orbit
Mi-am lăsat zâmbetul să curgă pe o lamă de cuțit
Și strig
Mă agit, zâmbesc, vomit
Când tot ce am iubit în mine de mult a putrezit. X2

[II] Mi-e teamă de ziua când voi fi scos din lumea mea de cuvinte
Voi valsa în pașii morții cu timpul printre morminte
Mă voi închide în mine
Voi înghiți cheia
Că omul nu se-mpacă cu moartea, se-mpacă doar cu ideea
Amintirile mele am să le pun pe rând în ramă
Să rămân singur cu mine dar sincer îmi este teamă de mine
C-aș putea să mă rănesc în orice secundă
Căci deși mă știu pe de rost, nu mă cunosc nici 1% (la sută)
Am pe inimă cusută cu secunde o rană
În ea, moartea se-ascunde și mi-e al dracului de teamă că sicriul meu va avea capacul pe veci închis
Voi trăi o eternitate, un somn fără de vis
Mi-e teamă că o dată cu tine, a murit ceva în mine
Visele putrezite cu tine, mi le-am scos prin retine
Mi-am făcut lobotomie să te-ngrop în al uitării mormânt
Dar din păcate am uitat și cine sunt.

Iubire Moartă (feat. Warry)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Asta este pentru tine, Myky…
Mi-e dor de mâna ta cuprinsă de mâna mea.
De sufletul meu ce tresărea când te vedea.
Mi-e dor să te văd în brațele mele, înapoi.
Mi-e dor de copiii ăia doi care eram chiar noi.
Suntem în suflete goi, murdari de noroi și reci,
două suflete stinghere, ce-s blestemate pe veci.
Și chiar dacă nu mai ești, tot simt că nu-mi e bine,
căci bine poate să-mi fie doar alături de tine.
Și cine ți-a pavat drumul cu petale?
Cine și-a smuls inima și-a pus-o în palmele tale?
Nu mai există cale să opresc să treacă anii…
Că te văd noaptea în vis și ziua că am vedenii.
Și de vreau să vii, să stai măcar o oră,
și apoi poți să zbori în lumea care te adoră.
Sau mai stai încă o oră, că-mi place să mă joc,
și dacă îngrop sentimente, jur să nu le mai dezgrop.
A fost și vina ta, dar am fost și eu de vină.
Știi doar că vocea ta e singura care mă alină.
Nopțile cu lună plină, ai fost cerul meu cu stele,
dar acum de le privesc, mă rătăcesc printre ele.
Și aș pune înapoi zile în calendar.
Mă apasă multe și-s prea grele, nu pot să le mai car.
Am sufletul prea amar, să mai schițez măcar un zâmbet,
când tot ce mi-a rămas e un gol imens în suflet.
Nu-i vina ta, nu încerca să te scuzi, știi,
nu-i vina mea, nu încerca să mă acuzi, știu că plângi de-atunci.
Încetează, te uiți, știi, vreau să te găsesc, nu încerca să te ascunzi.
Nu mă auzi când te strig, nu te văd, (nu mă vezi) să mă crezi când zic că lipsești prea mult cu chip pe vers.
Să nu încetezi, să nu uiți că mai ții la mine, încetează, nu mai plânge, îmi face bine.
Am de la tine amintirea a tot ce-a fost.
N-are rost să stai cu gândul la ce n-are rost.
Știu că ai multe probleme, știu, poate prea multe,
m-am rugat la Dumnezeu, mi-a promis că o să te ajute.
Și sunt prea multe gânduri ce te apasă,
ajung pe sufletul din mine, ca să ajung acasă.
Dar nu mă lasă, pământul e prea greu,
două tone și ceva de pământ pe tronul meu.
Aici sunt eu, tu ești departe,
dacă aș putea, jur, aș da capacul la o parte,
aș alerga spre tine, nu m-ar opri nimic,
nu am nicio putere, nu pot să mă ridic.
Simt că mă sufoc, am nevoie de noi doi,
am pe piept poza cu tine, e murdară de noroi.
Atâtea ploi, doar eu cu mine.
Aș vrea să vin acasă, aș vrea să fiu cu tine.
Warry love, Myky xD.

O Speranță

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De ce această lume, cu ură mă privește?
De ce sunt eu tot timpul, ăla ce greșește?
Sunt mereu acuzat, că trăiesc în minciună,
De ce și prietenii, mă vor legat la gură?
Toți își doresc, să dispar rapid în vânt,
Să nu le stau în cale pe-acest pământ.
Dispariția mea ar lua-o ca pe-un trofeu,
Toți își doresc ca să mor, chiar și Dumnezeu.
Și dacă ar fi posibil, ca să trăiesc pe veci,
Tot mi-aș plânge nemurirea, aici între patru pereți,
Deoarece acum în jur, nu mai am nicio ființă,
Am rămas doar cu-amintirea, și a mea conștiință.
Nu mai știu ce e iubirea, am uitat de mult,
Și inima s-a răcit, de când a dispărut.
M-am închis de tot în mine, acum străin îmi e cuvântul,
Nu mai am chiar pe nimeni, acum prieten mi-e doar gândul.
Am fost părăsit, toți prietenii m-au lăsat,
De fapt, nu mi-au fost niciodată prieteni cu adevărat,
Au fost doar niște umbre, niște simple iluzii,
La care când mă gândesc, îmi crează mari confuzii.
Nu mă mai iubește nimeni, nici măcar conștiința,
În care odată, mi-am pus și trupul și ființa,
Nu mă mai suportă, și gândul mă trădează,
Sau se pare c-a murit, căci începe să miroasă.
Acel miros nu pare să fie decât tristețea,
Care încet se instalează, sublimându-și tandrețea.
Și tocmai când credeam, că sfârșită îmi e lumea,
La ușa sufletului, îmi bate gingaș cineva,
Mă gândesc că nu e nimeni, că e doar imaginația,
Ce dracu’ eu n-am prieteni, spuneam în sinea mea.
Și deodată „Vlad”, aud un strigat dulce,
Care practic îmi șterge, lacrimile de sânge,
Îmi cere să-mi deschid sufletul în fața sa,
Și îmi spune că doar cu ea, pot vedea ce e iubirea.
Și plin de entuziasm, desfac lacătul de tristeți,
Care parcă fusese, ancorat sute de vieți,
Și de după cortina, de amărăciune haina,
Deslușesc un chip de înger, care-mi întinde-o mână.
Mă agăț încrezător, de mâna fetei cu chip de înger,
Și deodată nu mai simt deloc cumplitul ger,
Acel ger cu care inima mea părea de gheață,
Îți mulțumesc iubire, că m-ai readus la viață.

Închide-mă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Închide-mă, în pânza unui pictor,
Să-mi contureze cu pensula un zâmbet,
Să-mi verse-n suflet mii de nuanțe de dor,
Iar tu acoperă-mi culorile de frig și urlet.
Închide-mă, într-o piatră pe un munte,
Că vreau să sufoc în mine un ultim gând,
Vreau să strâng de gât toate-amintirile cărunte,
Piatra să-mi fie și casă și mormânt.
Închide-mă, în gândul unui nor,
Să plonjez peste tine în mii de stropi de ploaie,
Să-ți stropesc părul și coapsele cu dor,
Dar fulgii din gând încep, ca să mă taie.
Închide-mă, în ceasul tău de pe perete,
În jurul meu croiește o temniță din secunde,
Căci timpul absoarbe din noi clipe, ca un burete,
Leagă-n al existenței muribunde.
Închide-mă, în ale unei flori petale,
Și mângâie ușor trupul meu cărămiziu,
Închide-mă cu lacăt în sicriul conștiinței tale,
Căci doar acolo mă simt viu.
Haide, închide-mă într-un colț de univers,
Să nu pot să ating, cu gura, stele.
Haide, închide-mă în substratul unui vers,
Să nu pot evada din temnița gândirii mele.
Haide, închide-mă într-un colț de univers,
Să nu pot să ating, cu gura, stele.
Haide, închide-mă în substratul unui vers,
Să nu pot evada din temnița gândirii mele.
Haide, închide-mă într-un colț de univers,
Să nu pot să ating, cu gura, stele.
Haide, închide-mă în substratul unui vers,
Să nu pot evada din temnița gândirii mele.

Îmi Lipsești

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aud pașii tăi grăbiți, cum se afundă încet în noapte
Îți aud glasul tău rece, cum deslușește încet șoapte
Îți simt prezența ta, te simt cum mă îmbrățișezi
Cugetez profund la tine, iubito, mă hipnotizezi.
Dar un fior ca de gheață, mă aruncă din al meu scaun
Precum o stafie hidoasă, ce mă posedă chiar acum
Și mă întorc încet, dar văd că tu nu ești
În cameră sunt doar eu, visând alte povești.
Câte versuri am mai scris, sincer chiar nu mai știu
Încep să cad spre abis, să mă iubești e prea târziu
Am fost rănit prea mult, de mult prea multe persoane
Am fost luat de prost, tras în piept de multe dame.
Nu voi mai iubi pe cineva, cum te-am iubit pe tine
Nu se va mai aprinde flacăra, ce-a ars odată în mine
Îmi lipsești foarte mult, sufletul acum îmi plânge
Am nevoie de tine, precum vampirul are de sânge.
Și încerc să ies, din această melancolie profundă
Dar parcă ceva, mai tare, în ea mă scufundă
Și din ce în ce mai tare, mă face să mă gândesc la tine
La noi și la clipele, când totul era bine.
Dar acum în sfârșit, reușesc să cunosc pe cineva
Și stau cu fata aceasta, doar pentru a te uita
Dar când încerc s-o sărut, apare imaginea ta
Nu mai pot să te uit, ești întipărită în mintea mea
Și stau cu această fată, cred că o lună aproape
Destul ca s-o fac, să creadă că-s a sa jumătate
Dar eu sunt în continuare cu gândul tot la tine
Îmi lipsești și mai mult, chiar nu știu ce este cu mine.
Și într-un târziu, îi spun acelei fete adio
Dar ea spune că nu se poate, că mă iubește enorm
Dar mie nu îmi pasă, chiar dacă îmi poartă iubirea
Și este numai vina ta, tu m-ai făcut să fiu așa.
M-ai făcut un insensibil, nu mai pot să mai iubesc
Acum sunt indiferent, la cuvinte care mă rănesc
Chiar și rănit să știi, că tot mă gândesc la tine
Îmi lipsești iubita mea, dar ție nu îți pasă de mine.

7 Păcate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Am avut mii de gânduri, mii de păcate
Multe dezamăgiri peste care am trecut
Și le-am lăsat în spate
Dar acum ele mă sapă și nu știu de ce
Dintr-o dată toate se dezgroapă
Câte să mai încapă într-un suflet claustrofob
Când toate problemele, până la urmă se întorc
Când toate păcatele sunt tatuate pe retină
Și te întrebi oare cine plm este de vină
Și aștepți să vină cineva să-ți zică: „Bună”
Dar te pierzi printre cearșafuri cu tine sub clar de lună
Te pierzi și printre cuvinte când ea te privește-n ochi
Și spune că nu te minte, dar ea nu știe ce simte
Nu știe ce vrea, când tu o vezi că greșește
Dar ea spune că nu este așa și tu crezi că totu-i bine
Dar când a spus că a iubit, sigur nu te-a iubit pe tine.

Refren:
Am comis 7 păcate, dar mai am încă 993 în spate
Și refuz pentru păcate, să-mi vând sufletul în Rai pentru eternitate
(x2)

Trag ușor aer în piept, privesc dezastrul ăsta ca pe un balet
Îmbrățișez amintiri, că doar ele mi-au rămas
Și sunt lunar că am tras prea mult praf stelar pe nas
Sunt în impas, ca un narcoman fără bile
Cu dependența injectată în suflet și-n pupile
Și nu mai am multe zile, simt cum stiloul mă frige
Că intru în sevrajul demenței poetice
Și nimeni nu îmi zice că acum patul mi-e targă
C-am privirea derutată și-ncep să tremur ca varga
Vreau să mă pedepsesc singur
Sună penibil, când mă tot lovesc cu capul de un perete invizibil
Este incredibil, cum plămânii mai respiră
Și trag turnul de la geam, atunci când văd lumina
Mă închid frecvent în mine și chiar nu văd rostul
Că de la o vreme-ncoace, i-am îndepărtat pe toți ca prostu’.

Refren

Obișnuit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Obișnuit să ofere iubire cu împrumut
Obișnuit de mic să creadă în vorbele unui mut
Obișnuit să fută vise pentru un coșmar
Își găsește alinarea, în vinul vechi din bar
Obișnuit să răspundă la dragoste cu ură
Obișnuit ca să bea de unu singur pe bordură
Obișnuit ca să tacă prin cuvinte
Chiar de-a luat șuturi în cur el tot a mers înainte
Obișnuit mereu să fie dat la o parte
Obișnuit să vadă cel mai bun prieten într-o carte
Obișnuit, mâhnit de cuvinte seci
Un copil obișnuit, cu nopțile mai reci
Obișnuit ca să bea același vin
Obișnuit mai degrabă să creadă într-un străin
Obișnuit mai mereu să-l cuprindă geru’
Lumea asta nu-i dreaptă că nu-i făcută cu echeru’.
Obișnuit cu cei care știu doar să mă mintă
Singurul trădător cel îl văd e ăla din oglindă
Obișnuit cu lichele ce vor să mă vândă
Iubesc pe cei care au învățat să mă simtă.
Obișnuit să obțină fericirea doar din poze
Obișnuit ca să vadă prieteni buni doar în poze
Obișnuit mereu să fie gonit
Are greutăți pe suflet ca un cântar ruginit
Obișnuit să audă regrete cu ecou’
Obișnuit la nervi să fută doar pumni în birou’
Obișnuit cu oameni, pardon cu animale
El e un strigat între două tăceri abisale
Obișnuit să nu fie legat de vreo fustă
Obișnuit să iubească ce pe alții îi dezgustă
Obișnuit ca să sară-n ajutor
Chiar dacă știe că va fi luat drept trădător
Obișnuit defapt sau obișnuit cu greu
Când văd că în el mă regăsesc întru totul eu
Obișnuit și eu și el mergem înainte
Nu vom dărâma spitale pentru a ridica morminte

Intro

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Încep cu începutul, acesta e un intro
Am început să cânt, sperând că într-o
Zi voi ajunge, ca marii raperi ai țării
Deoarece am înțeles, sensul durerii.
Totul în această viață, este cu un scop
Ca crucificarea lui Iisus, sau marele potop
Totul are-un rost, nimic nu se întâmplă
Din simplul fapt, c-a fost să fie, nu, nu încă.
Poate că am venit, c-un scop pe-această lume
Și poate că sunt obligat, să urc a vieții culme
Poate că nu e pentru mine, această artă rapul
Dar totuși să vă spun de mine, încep cu începutul.
Am apărut într-un spital, într-o zi de primăvară
Probabil că mama m-a făcut, de plictiseală
Dar iată-mă aici, după vreo 15 ani
Fiind ca orice om, cu speranța de mulți bani.
Am făcut acest intro, poate de plictiseală
Dar m-am cam săturat, să îmi mai țină morala
Toți cei cărora nu le place, ce cânt și ce vorbesc
Dacă sunt Dumnezeu, în Rai nu îi primesc.
Eu fac aceste versuri, din simplul fapt că-mi place
N-ai să mă vezi în concerte, cântând despre pace
Ceea ce vreau este să, scot un album
Care să-l ascult la o bere, sau la o pipă cu tutun.
Așa vă terminați dracu, nu mă mai criticați
Dacă vă place, bine, dacă nu nu ascultați
Nimeni nu te obligă, să îmi cumperi albumul
Da-mi add mie, și ți-l dau ca la tot omul.
Cam atât am avut de spus, la început
Sau la început, de spus am avut cam atât
Mă numesc Omy, și de aici îți spun salut
Te rog, nu mă critica, sunt abia la început.

Uneori Plâng

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Uneori plâng și eu că sunt om și mi-e greu,
Dar când o fac, o fac în interiorul meu,
Supărat mai mereu, nici nu știu ce simt,
Câteodată mi-aș dori să nu mai simt nimic.
Sufletul mă doare de la atâția oameni care
L-au tratat ca pe preș, l-au călcat în picioare.
O inimă mare, dar e naivă și proastă,
Și uneori bate, parc-ar vrea să se oprească,
Parcă-mi vine să mă f*t în toți
Să spun: „Gata! Stop joc!”
Dar iau foc când îmi amintesc pe loc,
Că nu am suflet de robot
Simt că nu mai pot, dar îi dau înainte
Fără să mai cred în cuvinte,
Tarfe ca prieteni
Îți zic eu, fiecare s-a pișat pe sufletul meu!
Fată, mai știi când te-am cunoscut, când am văzut paradisul în primul sărut
Nu te-am luat să te f*t
Cred că știi asta prea bine
Că zâmbeam, vorbeam și trăiam prin tine.
Pentru mine erai baza mea pe rană,
Te prețuiam ca pe cea mai scumpă icoană,
Dar cu timpul am realizat
Că nu o să ne meargă bine,
Golan, tu cu*va
Tu sperai să se termine.
Mi-e rușine c-am crezut
În oameni de ca**t și-asta a durut
Ceva în mine s-a rupt
Poate de la faptul că am iubit prea mult,
Așa că mă f*t în sentimente,
Că am avut prea multe regrete
Mai demult voiam să-nlocuiesc cu iubire ura
Dar am obosit, îmi bag p**a.

REFREN: Uneori curg, lacrimi pe obrajii mei,
Că au curs prea multe din cauza ei
Visele mele vor să ajungă la stele
Când privesc spre cer, uneori,
Mă văd printre ele x2.

Mama îmi zicea, când eram mic:
Dacă tu pici, eu te ridic,
Nu-ți fa griji de nimic
Că eu sunt lângă tine
Și nimeni n-o să te ia de lângă mine
Timpu’ a trecut, unde ești acum mama?
Să mă iei în brațe când îmi e teamă
Că simt o lamă ce îmi taie sufletul
Că de luni de zile nu ți-am mai văzut zâmbetul
Tată am dat-o de multe ori în baltă
Dar, te rog, fa cumva și mă iartă
Am în suflet o săgeată și nu pot să o scot,
Simt cum mă transform în robot.
Vreau înapoi zilele-n care
Zâmbeam amândoi fără de încetare
Stăteam amândoi și recitam poezii
Știi că lucrurile astea ne mențin pe noi vii.
Dar acum sunt imun la durere
Îmi tratez sufletul cu bere
Când te-nveți cu durerea, vere,
Înveți să suferi în tăcere.
Mi-a luat ani de zile până să îmi revin
Era să pierd oameni la care țin,
Cu capu’ plin de filme
Eram tot timpul varză
Mă faceam atât de praf că nu puteam s-ajung acasă.
Dar timpul trece.
Inima mea este tot mai rece
Uneori plâng și eu
Că sunt om nu piatră,
Urăsc că parcă am o inimă care iartă
Dar am o săgeată înfiptă în suflet
Și mi-e tot mai greu să arăt un zâmbet.
Focul din mine încă nu s-a stins
Și cât trăiesc nu mă las învins!

REFREN: Uneori curg, lacrimi pe obrajii mei
Că au curs prea multe din cauza ei
Visele mele vor să ajungă la stele
Când privesc spre cer, uneori,
Mă văd printre ele.