Obișnuit să ofere iubire cu împrumut
Obișnuit de mic să creadă în vorbele unui mut
Obișnuit să fută vise pentru un coșmar
Își găsește alinarea, în vinul vechi din bar
Obișnuit să răspundă la dragoste cu ură
Obișnuit ca să bea de unu singur pe bordură
Obișnuit ca să tacă prin cuvinte
Chiar de-a luat șuturi în cur el tot a mers înainte
Obișnuit mereu să fie dat la o parte
Obișnuit să vadă cel mai bun prieten într-o carte
Obișnuit, mâhnit de cuvinte seci
Un copil obișnuit, cu nopțile mai reci
Obișnuit ca să bea același vin
Obișnuit mai degrabă să creadă într-un străin
Obișnuit mai mereu să-l cuprindă geru’
Lumea asta nu-i dreaptă că nu-i făcută cu echeru’.
Obișnuit cu cei care știu doar să mă mintă
Singurul trădător cel îl văd e ăla din oglindă
Obișnuit cu lichele ce vor să mă vândă
Iubesc pe cei care au învățat să mă simtă.
Obișnuit să obțină fericirea doar din poze
Obișnuit ca să vadă prieteni buni doar în poze
Obișnuit mereu să fie gonit
Are greutăți pe suflet ca un cântar ruginit
Obișnuit să audă regrete cu ecou’
Obișnuit la nervi să fută doar pumni în birou’
Obișnuit cu oameni, pardon cu animale
El e un strigat între două tăceri abisale
Obișnuit să nu fie legat de vreo fustă
Obișnuit să iubească ce pe alții îi dezgustă
Obișnuit ca să sară-n ajutor
Chiar dacă știe că va fi luat drept trădător
Obișnuit defapt sau obișnuit cu greu
Când văd că în el mă regăsesc întru totul eu
Obișnuit și eu și el mergem înainte
Nu vom dărâma spitale pentru a ridica morminte
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui om obișnuit cu greutățile, trădările și dezamăgirile. El găsește consolare în singurătate și continuă să meargă înainte, în ciuda obstacolelor.