Aud pașii tăi grăbiți, cum se afundă încet în noapte
Îți aud glasul tău rece, cum deslușește încet șoapte
Îți simt prezența ta, te simt cum mă îmbrățișezi
Cugetez profund la tine, iubito, mă hipnotizezi.
Dar un fior ca de gheață, mă aruncă din al meu scaun
Precum o stafie hidoasă, ce mă posedă chiar acum
Și mă întorc încet, dar văd că tu nu ești
În cameră sunt doar eu, visând alte povești.
Câte versuri am mai scris, sincer chiar nu mai știu
Încep să cad spre abis, să mă iubești e prea târziu
Am fost rănit prea mult, de mult prea multe persoane
Am fost luat de prost, tras în piept de multe dame.
Nu voi mai iubi pe cineva, cum te-am iubit pe tine
Nu se va mai aprinde flacăra, ce-a ars odată în mine
Îmi lipsești foarte mult, sufletul acum îmi plânge
Am nevoie de tine, precum vampirul are de sânge.
Și încerc să ies, din această melancolie profundă
Dar parcă ceva, mai tare, în ea mă scufundă
Și din ce în ce mai tare, mă face să mă gândesc la tine
La noi și la clipele, când totul era bine.
Dar acum în sfârșit, reușesc să cunosc pe cineva
Și stau cu fata aceasta, doar pentru a te uita
Dar când încerc s-o sărut, apare imaginea ta
Nu mai pot să te uit, ești întipărită în mintea mea
Și stau cu această fată, cred că o lună aproape
Destul ca s-o fac, să creadă că-s a sa jumătate
Dar eu sunt în continuare cu gândul tot la tine
Îmi lipsești și mai mult, chiar nu știu ce este cu mine.
Și într-un târziu, îi spun acelei fete adio
Dar ea spune că nu se poate, că mă iubește enorm
Dar mie nu îmi pasă, chiar dacă îmi poartă iubirea
Și este numai vina ta, tu m-ai făcut să fiu așa.
M-ai făcut un insensibil, nu mai pot să mai iubesc
Acum sunt indiferent, la cuvinte care mă rănesc
Chiar și rănit să știi, că tot mă gândesc la tine
Îmi lipsești iubita mea, dar ție nu îți pasă de mine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și suferința cauzate de pierderea unei iubiri. Naratorul se luptă cu amintirea persoanei iubite, incapabil să o uite și incapabil să mai iubească pe altcineva din cauza experiențelor trecute.