Nicolae Dabija – Versuri.pro

Ora de Metafizică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dumnezeu se întreabă
câteodată,
de acolo, din norii Lui:
„Dar oare omul
există?”

Privește
către planeta înconjurată
de smog, de fumul unor războaie
fraterne, de ceața unor diversiuni contra vieții,
înfășurată ca-ntr-un bandaj, lăptos,
prin care nici ochiul divin
nu mai poate pătrunde.

Dar asta — numai pentru-o clipă,
căutându-și după aceea
de treburile Sale.
(24 septembrie 2002)

Psalm

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu am, Doamne, nimic, și-s bogat.
Sunt, Doamne, cel mai bogat, că Te am.
Cu fiece mugur ce iese din ram – Te-am aflat,
cu cerul ce-mi intră în casă prin geam!
Nu Te supăra, Doamne, că port roua-n gene,
că cel mai fericit am fost, fără să știu:
când sfâșiat eram de fiare în arene
Tu mă strângerai la pieptu-Ți, ca pe-un fiu.
Și ce ușoare-s lanțurile grele
și piatra de sub cap mi-e pernă moale –
în locul unde lacrimile mele
se întâlnesc cu râurile Tale!

Nu Credeam

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iarba foșnea ca părul unei femei.
Ecoul se rătăcise în munți.
Pomii erau de rouă grei.
Începeam să te uit. Începeai să mă uiți.
Peștii se zbăteau să învingă curentul.
Iedera își făcea vânt să se agațe de nori.
Începeam să te uit. Cu sentimentul
că așa se învață să mori.

Chișinău

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O, tu oraș de farmacii,
în care tot mai bine-mi îi,
în care-mi place să amân
să fiu bolnav, să fiu bătrân.
În care-mi place să mă plimb –
ca Dumnezeu fără de nimb
printr-un spital mahalagesc –
și să mă fac că nu tușesc.
Oraș cu mii de farmacii
unde stau visele-n cutii,
dar nu găsești un leac defel:
cum să nu-ți fie dor de el.
Cum să nu fii de el bolnav
când teii înfloresc suav,
iar cerul intră-n florării….
O, tu oraș de farmacii…

Îndrăgostiți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O ploaie să sfărâme asfalturile,
așteptăm o ploaie să ne răzbune –
peste noapte, pe străzi, să țâșnească
iarba închisă
și noi s-alergăm prin ea, dând de vulpi,
strecurate, nebune.
Să-nmugurească ușile, să sloboadă lăstari:
dimineața, oamenii să deschidă-nfrunzită fereastra –
mirați, fericiți, buimăciți să iasă în stradă..
Am scris, mai demult, versuri lungi despre asta.

Ochiul Al Treilea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Îmi vine din ce în ce mai greu
să deosebesc primăvara de rai, lacrimile de stropi –
amețitor, amețitor se-nvârt în jurul meu
lucrurile văzute cu al treilea ochi.
Tot mai greu mi-i, nu pot distinge
urzica pictată – de urzică,
în ea văd o minge-n altă minge
și mingea cea mai mare e-n mingea cea mică.
Plouă cu semințe, fără puteri
le măturăm și le ardem, pe câmpul arat..
Dar ce-am văzut cu ochiul-al-treilea ieri
va fi doar mâine cu adevărat.
Ierbile, munții ne seamănă nouă,
orii, frunzele – la fel;
e parcă pace, parcă plouă
în viitorul spionat de el.
Toate lucrurile făcute cu ochii închiși
le duc la capăt cu el; un corb
bătrân, îl văd tânăr peste caiși
cu ochiul al treilea, care nu-i orb..
De la un timp, din ce în ce mi-e mai greu
să deosebesc realul de vis, ceara din lună de ceara din plopi –
amețitor, amețitor se-nvârt în jurul meu
lucrurile văzute cu al treilea ochi.

Poetul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

C-o mie de ochi urmăresc
fructul împrăștiindu-se-n aer;
sun
clopotele sângelui peste amiaza câmpiei,
Eu, cel care lumea o compun.
Mă luminează în noapte alba hârtie
și ninsoarea de-afară, puțin;
oh, ca un zeu trec printre oameni
și aripile sub haină ascunse le țin.

Șoarecele Cuvintelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lui Liviu Damian.
Prin măduva cuvintelor
umblă un șoarece care le roade,
a început de la cântece,
dar se aude și pe la balade.
Într-o zi, printre foile lui,
poetul, muțit de mirare,
a dat de-un cuvânt fără litere
și, ascultându-l, a văzut că nici sunete nu are.
E lucrul șoarecelui, și-a zis,
și-atunci și-a ars poeziile toate,
visând un singur vers, cu cuvinte din-astea,
fără de sunete și fără de litere,
dacă se poate.

Solstițiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare
și mor copacii în picioare,
și rima ți-i tot mai peltică.
Și-ai țipa de disperare
și încă-ai tremura de frică:
se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare.
Un soare înghețat pe zare
răsare apunând în pripă,
de-acum nimic nu te mai doare
și niciun dor nu mai înspică:
se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare.

Mi-e Teamă de o Carte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mi-e teamă de o carte (o văd ades şi-n vis)
pe care aş deschide-o-nfrigurat
şi-n paginile ei aş da de-odată..
de toate versurile pe care încă nu le-am scris.
De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
şi solie – din partea lor – mi-i orice vis curat,
şi mi-i devreme ora cea târzie.
Parcă mă văd citind – în acea carte
doar pân’ la mijloc orice poezie,
ştiind ce-i scris, de-odată, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.
Şi ochii-ar luneca, pustii de gânduri –
ca peste un destin ce se amână –
peste acele, dragi şi sfinte, rânduri,
precum transcrise de-o străină mână.
Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
şi în amurguri vechi, cu iz amar, –
eu cartea ceea-aş răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul, propriul meu dosar.